Morile de apă de la Rudăria - locul unde se macină timpul

La poalele Munţilor Almăjului din Banatul Montan, localitatea Rudăria îşi trăieşte veacurile pe nişte ritmuri mai puţin obişnuite: scrâşniturile pietrelor de moară în vuietul de bas al râului prăvălit pe trepte. Le auzi mai greu dacă ţii drumul asfaltat; dacă însă te abaţi puţin spre şuvoiul năvalnic şi dai de căsuţele din lemn priponite de mal, muzica morilor de apă îţi va suna ca un cântec de seară, odihnitor, familiar. În Complexul Mulinologic de la Rudăria, măcinatul grăunţelor este o datină pe care azi rudărenii o păstrează ca pe o adevărată comoară.

Cum se ajunge la Rudăria

Valea Almăjului din judeţul Caraş-Severin este înconjurată de munţi: spre nord şi nord-vest, o închid Munţii Aninei şi Munţii Semenicului, la sud o ţin în braţe Munţii Almăjului, iar în sud-vest o păzesc vârfurile joase ale Munţilor Locvei. Estul văii se desface în Culoarul Timiş-Cerna, dincolo de care se ridică înălţimile semeţe ale Munţilor Ţarcului şi Cernei. Cu această tovărăşie a naturii montane, nu este de mirare că depresiunea îi aduce călătorului o pitorească imagine cu păduri şi poieni acoperind culmi arcuite, cu râuri străpungând chei înguste şi stâncoase, cu ogoare peticite şi cu o atmosferă de vacanţă nesfârşită.

De pe şoseaua dintre Anina şi DN 6 (E 70), ce taie Valea Almăjului pe direcţia NV-SE, un drum comunal iese la mijloc şi însoţeşte în amonte râul Rudăria, spre sălbăticia Munţilor Almăjului. Comuna, care în trecut purta numele râului pe malurile căruia îşi făcuse vatra, a căpătat nu demult denumirea de Eftimie Murgu, aşa că indicatoarele pe aceasta o ţin. Dar mulţi dintre vizitatori vin în localitate nu pentru că aici s-a născut profesorul şi revoluţionarul paşoptist Eftimie Murgu, ci fiindcă au ocazia să vadă cel mai mare complex de mori de apă din sudul Europei: Parcul Mulinologic Rudăria, recent restaurat sub patronajul Muzeului "Astra" din Sibiu.

Şoseaua nou asfaltată intră în sat pe partea stângă a râului şi se înghesuie printre casele şi livezile de pe maluri. Din maşină, mare lucru nu izbuteşti să vezi, decât verdeaţă multă, case îngrijite şi, din când în când, firul apei. Dacă ţii drumul dincolo de ultima grădină, vei vedea că el trece pe dreapta şi şerpuieşte câţiva kilometri prin Cheile Rudăriei, strâmtorate şi frumos trecute pe sub stânci şi prin pădurea răcoroasă. Este mai bine ca de la capătul satului să o iei pe jos, ca să te bucuri de această vale şi de izvoarele ce izbucnesc din marginile ei. Oricum, şoseaua se va pierde la un moment dat în drumul forestier din munţi. Dacă ai ales plimbarea la pas de la capătul comunei în susul cheilor, lasă-te prins în vraja peisajului: castanii, carpenii, fagii, salcâmii umbresc malul jos al râului, tufişurile se caţără printre stâncile cenuşii, florile sălbatice înmiresmează aerul proaspăt de lângă apă. Dar nu sta mult cu ochii ridicaţi spre pereţii cheilor, căci după vreo 15-20 de minute de mers o să apară un fel de lărgire a văii şi un povârniş de piatră aruncat peste râu. Sub el se ascunde prima moară de apă şi este timpul să te pregăteşti pentru întoarcere, dacă te-ai hotărât să vizitezi doar întregul complex mulinologic (întins pe 3 kilometri, în sat şi în afara lui), nu şi Cheile Rudăriei.

Morile de apă

Pe malul râului Rudăria (din slavă: rudă - minereu, reka - râu), 22 de mori de apă sunt prinse ici-colo, stânga-dreapta, ca nişte mărgele pe o salbă, cum le place localnicilor să le descrie. Deşi localitatea este atestată documentar din 1241 şi primele 8 mori sunt consemnate oficial în 1722, folosirea acestor sisteme hidraulice primare a fost introdusă în această zonă încă din secolele II-III. În 1874, erau 51 de mori funcţionale, însă câteva inundaţii succesive au redus numărul lor la jumătate. Rudărenii nu-şi mai amintesc de când au grijă de morile lor de apă, ştiu doar că fac parte din viaţa lor. Le folosesc la măcinat, dar şi ca loc de întâlnire, de stat la taclale, de împărtăşit momente importante din viaţă. Numele morilor sunt luate după numele străbunicilor şi din imaginaţia creatoare a localnicilor: Moara de la Tunel, Moara Trăiloanea, Moara Firiz, Moara Roşoanea, Moara Îndărătnica dintre Râuri, Moara Prundulea, Moara Popeasca, Moara Maxinoanea, Moara Hămbăroanea...

Cum am spus, prima moară se ascunde mult în jos, pe mal, în verdele decorului. Coborând spre ea, poţi să vezi cum o potecă pietruită întâmpină căsuţa din lemn de pe râu, urcată pe o platformă. Puţin mai sus, Rudăria are o treaptă ce aduce apa mai cu putere spre mecanismul morii. Construcţia este simplă: sub moară, un jgheab lung prinde apa râului şi o duce spre o roată metalică orizontală, cu mici palete (de unde vine şi denumirea de "moară cu ciutură"). Roata stă pe un braţ lung orizontal (furcă), prins de o bară cu vârful intrat în podeaua casei morii şi ţinut de un mâner numit "ridicător". Învârtit, el ridică sau coboară sistemul hidraulic exterior. Apoi, rotirea paletelor cu ajutorul apei mişcă un fus (un ax vertical) care urcă în moara propriu-zisă din căsuţă. Aici, pietrele mari îşi îndeplinesc rolul ancestral: macină încet, ritmic, grăunţele din coş şi separă, prin sită, pulberea de tărâţe. Făina se adună, în final, în lada mare, nu înainte ca particulele foarte fine să pudreze, jucăuş, lemnul morii.

O asemenea moară, care macină 130-140 kg de boabe în 24 de ore, este gospodărită de câte 15-25 de familii (rândaşi) din sat. La buna înţelegere, acestea îşi împart rândul, adică cele 12-24 de ore de folosinţă a morii. Localnicii se mândresc cu făina ieşită din morile lor: se pare că ea are un gust deosebit, pentru că roţile mişcate de apă macină încet, spre deosebire de cele acţionate electric, a căror viteză este mai mare.

În micul muzeu deschis în localitate, o moară este desfăcută în bucăţi, aşa încât înţelegerea funcţionării ei să fie cât mai bună. Dar până acolo, să ne întoarcem pe drum, la prima dintre ele, şi să ne îndreptăm spre sat, pe lângă râu.

De pe şosea, priveşte cu atenţie malul apei şi vei observa câte un acoperiş din lemn ori un gard scund pe lângă o potecă. Asta înseamnă că ai dat de o nouă moară. Alteori trebuie să cauţi mai bine, pe partea opusă, silueta unei alte căsuţe cenuşii aşezate pe râu. Unele sunt bine prinse în desiş, de parcă ar juca de-a v-aţi ascunselea cu tine şi cu lumea întreagă.

Pentru ca morile să funcţioneze bine, apa râului a fost direcţionată de localnici prin mici modificări făcute albiei: un tunel săpat în stâncă, o treaptă, un dig mic, un perete, o întăritură din lemn, un culoar îngust. Şuvoiul captat în cădere are astfel destulă putere să învârtă ciutura şi să transmită apoi mişcarea roţilor de moară.

Primele 9 mori sunt mai depărtate unele de altele; celălalte, deja intrate în comună, ceva mai apropiate. Pe unele le vei găsi cu uşile lăcătuite, pe altele cu ele deschise, numai bine ca să intri şi să auzi cântecul roţilor ce macină boabele galbene. O mătură mică, o paletă, un coş îţi amintesc că stăpânii urmează să se întoarcă din clipă în clipă, pentru a-şi lua făina proaspătă, bună de copt pâine sau de făcut mămăligă. De ai noroc să-i prinzi la moară, intră în vorbă cu ei, ca să mai afli câte o legendă de prin partea locului, ori vreo poveste despre obiceiurile care le rânduiesc viaţa.

După ce ai plecat din Rudăria şi ai intrat pe drumul principal din vale, mai opreşte-te doar o clipă. Râul nu se mai vede, satul s-a pierdut şi el printre pâlcurile de copaci. Dar poate că îţi persistă în memorie scrâşniturile pietrelor de moară şi poate că ţi le vei aminti mult timp de acum înainte. Dacă nu, poţi să te întorci oricând la morile de apă de pe Rudăria, unde timpul îşi macină, fără prea multă grabă, eternitatea.

Care vor fi slujbele viitorului?

 

În ultimele decenii, omenirea a realizat un progres tehnologic fără precedent. Astăzi, posesorii unui smartphone au acces oriunde s-ar afla la mai multă informaţie decât îi era disponibilă acum 30 de ani preşedintelui SUA, cea mai puternică ţară din lume. Automatizarea proceselor permite astăzi tuturor persoanelor cu acces la internet să afle răspunsul la aproape orice întrebare, să urmeze cursurile celor mai prestigioase universităţi din lume sau pur şi simplu să cumpere online, eliminând nevoia deplasării până la un magazin.

Progresul tehnologic provoacă, în acelaşi timp, schimbări importante în societate, eliminând un număr mare de slujbe considerate până de curând indispensabile. Pe măsură ce tot mai multe procese sunt automatizate, iar roboţii devin mai sofisticaţi, previziunile futuriştilor par să se îndeplinească: societatea va trece printr-o transformare la scară largă, de proporţii similare revoluţiei industriale.
Roboţii la putere
Oamenii şi-au dorit dintotdeauna să minimizeze efortul necesar pentru asigurarea celor necesare vieţii, fapt dovedit de apariţia uneltelor. Conceptul de maşinărie care funcţionează singură a fost identificat pe întreg globul, inclusiv în culturi străvechi precum Egipt, China sau Grecia antică. Astăzi, acest mecanism este cunoscut sub denumirea inventată de dramaturgul Karel Čapek în 1921: robot.
În 1961, la 40 de ani după ce scriitorul ceh a conceput acest termen, avea să apară primul robot industrial. De atunci, automatizarea sarcinilor îndeplinite anterior de oameni a cunoscut o accelerare continuă, iar în ultimii ani roboţii au început să preia tot mai multe activităţi ale acestora. În 2011, numărul roboţilor folosiţi de companiile din întreaga lume se ridica la 8,6 milioane, conform statisticilor publicate de International Federation of Robotics.
Progresul înregistrat în ultimul deceniu în domeniul procesoarelor, alături preţurile tot mai mici ale senzorilor, cipurilor şi altor componente electronice au permis ca roboţii să devină mai inteligenţi, mai flexibili şi totodată mai accesibili. Automatizarea a atras îmbunătăţirea serviciilor şi a dus la creşterea productivităţii, însă tot mai mulţi experţi se tem de efectele pe care le are tehnologia asupra societăţii umane.
La începutul secolului al XIX-lea, muncitorii din domeniul textil au devenit celebri pentru actele de vandalism pe care le-au comis împotriva maşinilor care permiteau ca munca lor să fie realizată mai ieftin de persoane necalificate. Aceştia au intrat în istorie cu numele de „Luddiţi”, atribuit datorită lui Ned Ludd, unul dintre meseriaşii care au distrus maşinile pe care le considerau vinovate de şomaj. În timp, Revoluţia Industrială a generat o dezvoltare economică fără precedent în istoria omenirii, care a dus la o creştere masivă a nivelului de trai. Producţia mecanizată a avut un efect democratic, numeroase obiecte de lux devenind disponibile publicului larg graţie automatizării.
În ultimii ani, însă, tot mai multe voci îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că roboţii duc la eliminarea tot mai multor slujbe realizate de oameni.

Doi economişti, Jeffrey D. Sachs şi Laurence J. Kotlikoff, au publicat de curând un studiu în care subliniază că efectele acestei transformări ar putea fi devastatoare pentru generaţiile următoare. Cei doi experţi afirmă că temerile luddiţilor devin realitate, iar o mare parte din populaţie se va confrunta cu probleme serioase pe măsură ce roboţii devin din ce în ce mai eficienţi.
Experţii afirmă că astăzi tehnologia are un efect diferit faţă de cel pe care îl avea în trecut. Dacă progresul tehnologic a dus la abandonarea căruţelor în favoarea maşinilor, birjarul a fost înlocuit de taximetrist. În viitor, însă, maşinile se vor conduce singure, astfel că slujba de taximetrist va dispărea. Acest lucru este deja valabil în cazul minelor din Australia, unde companiile BHP Billiton şi Rio Tinto folosesc camioane care se conduc singure, eliminând astfel costul semnificativ cu salariile angajaţilor care conduceau prin deşertul australian.
Cei doi economişti afirmă că majoritatea slujbelor realizate astăzi de oameni cu un nivel scăzut de educaţie vor fi preluate de roboţi, iar această categorie de persoane va fi afectată. Datele din SUA reflectă o creştere masivă a inegalităţii dintre persoanele cu studii superioare şi cele fără: dacă diferenţa de salariu în 1999 era de 40% între cele două categorii, astăzi aceasta este de 80%.
Cercetătorii explică modul în care roboţii ameninţă viitorul generaţiilor următoare: pe măsură ce maşinile preiau slujbele ce nu necesită un nivel ridicat al educaţiei, majoritatea persoanelor care vor avea un loc de muncă vor fi dintre cele mai în vârstă, care au dedicat timp educaţiei. Statisticile reflectă acest lucru: dacă acum 60 de ani veniturile bărbaţilor cu vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani erau cu 4% mai mari decât cele ale celor cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, astăzi diferenţa este de 41%. Aceasta permite celor mai în vârstă să deţină roboţii şi să beneficieze astfel de roadele creşterii productivităţii în urma automatizării.
Având mai puţini bani la dispoziţie, generaţiile tinere nu îşi permit să investească în educaţie şi în roboţi precum cele mai în vârstă, efectul principal fiind redistribuirea de resurse de la tineri către bătrâni.
Cei doi cercetători au creat un model economic care a dus la aceeaşi concluzie: pe măsură ce productivitatea roboţilor creşte, generaţiilor tinere le este tot mai dificil să investească în propria educaţie şi în tehnologie. Aşadar, chiar dacă roboţii duc la creştere economică, un segment important al populaţiei trăieşte mai rău ca înainte. Cei doi economişti recomandă taxarea generaţiei mai în vârstă, care a beneficiat de pe urma creşterii în productivitate, urmând ca banii obţinuţi astfel să fie folosiţi pentru a îmbunătăţi educaţia generaţiei tinere, permiţându-i să beneficieze la rândul său de progresul tehnologic.
Care sunt slujbele înlocuite de roboţi?

Primele slujbe înlocuite de roboţi au fost cele din producţia industrială, unde sarcinile sunt uşor de automatizat. Această tendinţă continuă într-un ritm accelerat: şeful companiei Foxconn, în fabricile căreia sunt produse iPhone-urile şi iPad-urile Apple, a anunţat că în următorii ani organizaţia sa va investi în achiziţionarea a un milion de roboţi, reducând astfel costurile tot mai mari cu salariile. Compania Philips a aplicat deja acest principiu, deschizând de curând o fabrică în Olanda care necesită de 10 ori mai puţini angajaţi decât fabrica sa din China. Roboţii folosiţi pentru realizarea gadgeturilor electronice lucrează 365 de zile pe an, 3 ture pe zi, fără a avea nevoie de pauze de cafea, de concediu sau de asigurări medicale.
Până de curând, aceşti roboţi industriali erau prea costisitori pentru a putea fi folosiţi de alte companii decât marile concernuri globale. Anul trecut, o companie americană a schimbat acest lucru, lansând pe piaţă robotul Baxter, care poate fi achiziţionat cu doar 22.000 de dolari, adică de 20 de ori mai ieftin decât un robot industrial standard. Kevin Kelly, editorul revistei Wired, crede că Baxter va juca un rol la fel de important în răspândirea roboţilor în companii precum cel jucat de PC-uri în adoptarea computerelor de către publicul larg: „dacă roboţii de până acum erau echivalentul computerelor mainframe, Baxter este primul robot PC”.
În ultimii ani, utilizarea roboţilor nu s-a limitat la înlocuirea slujbelor din producţia industrială, ci a demarat şi în domeniul serviciilor. Cercetătorii au conceput roboţi-farmacişti, roboţi-chelneri, roboţi-fermieri, roboţi-pompieri, maşinăriile începând să fie folosite în tot mai multe domenii.
Autorul Kevin Kelly crede că majoritatea slujbelor existente astăzi vor trece prin ceea ce el numeşte „Cele 7 etape ale înlocurii de către roboţi”:

1.      Un robot nu poate în nici un caz să îndeplinească sarcinile pe care le îndeplinesc eu.

2.      OK, poate să rezolve câteva dintre ele, dar nu pe toate.

3.      OK, poate face tot ce fac eu, dar are nevoie de mine atunci când se strică, iar asta se întâmplă des.

4.      OK, rezolvă fără probleme operaţiunile de rutină, însă are nevoie de mine pentru a-l învăţa să îndeplinească sarcini noi.

5.      OK, poate să păstreze jobul meu vechi, pentru că e clar că nu era o slujbă destinată oamenilor.

6.      Acum că roboţii au preluat fosta mea slujbă, noul meu loc de muncă este mult mai interesant şi mai bine plătit!

7.      Mă bucur că un robot/computer nu poate face ce fac eu acum.

Schimbările dramatice care vor avea loc pe piaţa muncii în urma automatizării nu sunt unice în istorie. Economiştii oferă ca exemplu agricultura: dacă în 1800 peste 90% dintre americani lucrau în agricultură, acest procent avea să scadă la 41% în 1900 şi la doar 2% în ziua de astăzi (procentul va continua să scadă pe măsură ce roboţii vor ara ogoarele şi vor mulge vacile fără intervenţia oamenilor). Cei care au abandonat agricultura au lucrat în noi domenii, ce nu puteau fi prevăzute la începutul secolului al XX-lea. Optimiştii afirmă că omenirea va trece printr-o transformare similară pe măsură ce roboţii vor elimina, prin automatizare, slujbele de astăzi. Chiar şi în acest scenariu optimist, tranziţia spre noua organizare a societăţii va fi benefică doar pentru cei care se pot adapta la schimbare.

Care vor fi slujbele viitorului?
Marc Andreessen, cofondatorul al companiei Netscape şi al fondului de venture capital Andreessen Horowitz, crede că în 30 de ani vor mai exista doar două tipuri de slujbe. „Răspândirea computerelor şi a Internetului va împărţi angajaţii în două categorii: cei care spun computerelor ce să facă şi cei cărora le spun computerele ce să facă”.
Andreessen crede că diviziunile dintre persoanele care deţin roboţii şi cele care primesc ordine de la computere vor duce la probleme serioase în societate, ca urmare a inegalităţii. Globalizarea a dus la reducerea salariilor persoanelor ce prezintă competenţe obişnuite, pe când veniturile elitelor au crescut. Andreessen se aşteaptă ca diferenţa de venituri să devină şi mai accentuată. „Schimbarea la care urmează să fim martori va fi extrem de benefică pentru persoanele care au capacitatea de a proiecta la nivel global ceea ce fac în acest moment”, spune Andreessen. Acest lucru se poate observa deja în educaţie, unde profesorii de la Yale sau Harvard pot ţine un curs în faţa a milioane de studenţi graţie platformelor de educaţie online.
Ca urmare a exacerbării diferenţelor dintre persoanele cu competenţe deosebite şi cele care nu ies din comun, Andreessen spune că nu va mai exista o clasă mijlocie. David Autor, un economist de la MIT, spune că automatizarea reflectă deja acest lucru. „Roboţii înlocuiesc tot mai multe slujbe ale clasei mijlocii — pot fi contabili, operatori de ghişeu, agenţi de check-in — însă nu sunt foarte buni la sarcini precum curăţatul toaletelor. În mod ironic, activităţile care s-au dovedit mai uşor de automatizat nu sunt cele care necesită cele mai puţine competenţe. E mai uşor să pui un computer să joace şah decât să-l pui să spele vase”, spune Autor.
Andreessen spune că sfaturile sale pentru tinerii de astăzi pot fi sintetizate în două cuvinte: "study STEM" (science, technology, engineering and math). Acronimul STEM denotă cele patru domenii de viitor în viziunea lui Andreesen: ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică. În cazul profesiilor liberale, doar cei mai buni vor putea profita -- autorii, muzicienii şi regizorii ale căror opere devin best-seller la nivel global.
O analiză realizată de Deloitte confirmă că slujbele viitorului vor necesita competenţe mai multe şi mai avansate decât slujbele de astăzi. Deloitte afirmă că tehnologia elimină multe slujbe îndeplinite de persoane cu competenţe limitate, motiv pentru care această categorie a populaţiei va fi nevoită să caute noi locuri de muncă şi să deprindă noi competenţe în mod constant.

Autorităţile din mai multe ţări au început deja să ia măsuri pentru a pregăti populaţia pentru slujbele viitorului. În 2012, Estonia a început un program pilot în cadrul căruia elevii de clasa I învaţă să programeze, începând de la principiile de bază ale limbajelor de programare. „Vrem să schimbăm mentalitatea conform căreia programele şi computere sunt doar nişte lucruri. Aceast proiect este o oportunitate de a deveni un utilizator inteligent al tehnologiei”, spune Ave Lauringson, coordonatoarea proiectului. În SUA, pentru a promova programarea, primarul New York-ului s-a înscris în 2012 pe site-ul Code Year, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a învăţa să programeze uşor şi gratuit, prin lecţii interactive trimise săptămânal prin email. În Marea Britanie, companii precum Google şi Microsoft pledează pentru introducerea programării în şcoli. „Este necesar să le oferim copiilor noştri competenţele necesare pentru a înţelege computerele dacă vrem ca ei să poată concura pentru slujbe în viitor”, a explicat Alex Hope, coautorul raportului Next Gen, ce oferă mai multe argumente în favoarea introducerii programării în şcoli.
Un exemplu de „slujbă a viitorului” este oferit de Apple şi de dispozitivele pe care compania americană le-a introdus pe piaţă în ultimii 5 ani: iPhone şi iPad. De la lansare, publicul larg a dezvoltat peste un milion de aplicaţii care rulează pe aceste dispozitive, dând naştere fenomenului intitulat „the app economy”. Un raport recent estima că „The App Economy” - activitatea asociată dezvoltării de aplicaţii pentru iPhone şi Ipad - a creat 466.000 de locuri de muncă în SUA. În 2007, atunci când iPhone-ul a fost lansat pe piaţă, numărul slujbelor din cadrul „The App Economy” era zero.
Pe măsură ce lumea devine mai conectată, iar dispozitivele din ce în ce mai inteligente, economia post-industrială va oferi tot mai multe oportunităţi. Un domeniu în continuă dezvoltare este cel al „data mining-ului”, în care cantitatea imensă de date generate de dispozitivele electronice tot mai răspândite este gestionată şi interpretată cu ajutorul statisticienilor, al specialiştilor în computer science şi al oamenilor de ştiinţă. Din acest motiv, mai mulţi experţi au denumit deceniul în curs drept „era Big Data”. Cei care vor avea competenţele necesare vor prospera, însă pentru cei ce refuză să se adapteze la schimbare viitorul se anunţă incert. Brian David Johnson, futurologul companiei Intel, oferă concluzia: „Nu lăsaţi ca viitorul să vi se întâmple. Acţionaţi!”.

Amazoanele din Dahomey – cele mai temute femei din istorie

Povestea amazoanelor, femei neînfricate care luptau cu dârzenie până la ultima, este una dintre cele mai cunoscute din mitologia greacă. În Iliada acestea purtau supranumele de Antianeirai („cele care luptă ca bărbaţii”), iar unele poveşti susţineau că ele şi-ar fi tăiat un sân pentru a putea folosi mai uşor arcul şi suliţele. Mitul amazoanelor a dăinuit peste milenii, deşi istoria nu a confirmat existenţa lor. Puţini cunosc însă povestea veritabilelor amazoane: cele din Dahomey. Armata femeilor războinice din vestul Africii a terorizat această regiune a continentului negru timp de mai bine de 150 de ani, de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Dahomey, regatul amazoanelor

Regatul Dahomey a fost întemeiat în secolul al XVII-lea în zona în care astăzi se găseşte statul Benin, mărginit la vest de Togo şi la est de Nigeria.
Femeile războinice cunoscute astăzi drept "amazoanele din Dahomey" se trag dintr-un grup ce avea ca ocupaţie de bază vânătoarea de elefanţi: gbeto. Acesta a fost fondat în timpul domniei regelui Wegbaja, în primul secol de existenţă al regatului Dahomey.
În secolul al XVIII-lea, aceste femei începuseră să joace rolul de gărzi ale palatului regal, având totodată misiunea de aplicare a edictelor emise de rege, însă nu beneficiau de un antrenament special. În Dahomey, niciun bărbat (cu excepţia eunucilor) nu avea voie să pătrundă în palatul regal după asfinţit, prezenţa acestora în clădirea regală fiind redusă chiar şi în timpul zilei. Eunucii şi femeile jucau rolul de paznici ai palatului.

Sub conducerea regelui Agadja, care a domnit între 1708 şi 1740, numeroase femei au fost încorporate în armata regală, pentru ca aceasta să pară mai numeroasă, intimidând astfel adversarii. În ciuda faptului că ele nu erau dotate cu arme, purtând doar steaguri, au impresionat prin curajul lor, câştigând astfel încrederea regelui. Acesta a luat decizia de a le include într-un corp de elită al armatei, iar încrederea sa avea să fie răsplătită prin victoria obţinută în lupta pentru cucerirea regatului Ouidah. Amazoanele din Dahomey au jucat un rol important în această victorie cheie, prin care regele obţinea un oraş pe coasta Atlanticului. Accesul direct la ocean i-a permis regelui să câştige mulţi bani din comerţul cu sclavi.
Succesorii lui Agadja au dus mai departe obiceiul folosirii amazoanelor în luptă, sporind cu timpul numărul acestora. În jurul anului 1830, gardienii palatului au început să fie transformaţi într-o forţă armată. Decizia a fost luată de Regele Guézo în scopul întăririi forţelor sale, deoarece regatul intra în numeroase conflicte cu adversari ce deţineau armate mai numeroase. În timpul domniei lui Guézo, numărul amazoanelor a crescut de la 600 la 6.000.

Joseph Adrien Djivo, autorul cărţii "Guézo: la rénovation du Dahomey", relatează modul de gândire al amazoanelor din armata regală: "Cele care se întorc din război fără a fi cucerit trebuie să moară. Dacă ne retragem din luptă, viaţa noastră este la dispoziţia regelui. Orice oraş atacăm trebuie cucerit, dacă nu, trebuie se ne îngropăm în ruinele sale. Guézo este regele regilor, iar cât timp trăieşte nu avem de ce să ne temem. Guézo ne-a dat din nou naştere. Suntem soţiile, fiicele, soldaţii lui. Războiul este ocupaţia noastră, războiul ne îmbracă şi ne hrăneşte".
Trăind cu un singur scop: acela de a ucide pentru rege

Femeile-soldat din Dahomey au fost supranumite "amazoane" de către primii europeni care au pătruns în regiune, iar aceste trupe de elită ale regatului îşi meritau cu prisosinţă supranumele. În limba fon, cea vorbită de locuitorii din Dahomey, amazoanele purtau numele de mino, însemnând "mamele noastre".
Amazoanele din Dahomey erau antrenate de mici cu un singur scop: să devină luptătoare de elită. Încă din primii ani de viaţă, acestea erau antrenate să mânuiască arme, să fie puternice, rapide şi să reziste la durere. Printre metodele folosite pentru călirea trupului se numărau săriturile peste ziduri din ramuri de acacia acoperite cu spini sau expediţiile de durată lungă prin junglă, fără niciun fel de provizii.
Conform relatărilor exploratorilor europeni, armata feminină organiza simulări ale bătăliilor în cadrul ceremoniilor regale, iar talentul femeilor în luptă îl depăşea pe cel al bărbaţilor din armata dahomiană. De asemenea, copilele crescute pentru a deveni soldaţi erau supuse unui antrenament intens de desensibilizare încă de mici.
Tinerele fete care nu participaseră încă la lupte erau testate în cadrul acestor ceremonii. Un ofiţer naval francez, Jean Bayol, a fost martorul unui astfel de eveniment în decembrie 1889. Bayol a povestit cum o fată "care nu omorâse încă pe nimeni" a fost dusă în faţa unui prizonier capturat recent. Francezul povesteşte cum fata a păşit veselă spre prizonier şi i-a retezat capul din trei lovituri de sabie, pe care o ţinea cu ambele mâini. Cu ultima lovitură, a tăiat şi ultima bucată de ţesut care ţinea capul ataşat de corp, iar apoi a şters sângele de pe sabie şi l-a băut.
Toate femeile din armata regelui erau soţiile acestuia, însă denumirea era mai degrabă una formală, fiind de fapt o formă a unui jurământ de castitate. Nicio femeie din trupa amazoanelor nu avea voie să întreţină relaţii sexuale cu vreun alt bărbat, fiind în totalitate dedicate regelui, pe care îl idolatrizau.
În luptă, amazoanele din Dahomey erau lipsite de frică şi de milă, aruncându-se cu furie asupra inamicilor. Bărbaţii din armatele regatelor învecinate le considerau inamici de temut.
Amazoanele au făcut parte din armata statului Dahomey timp de mai bine de 150 de ani, reprezentând un sfert din forţele armate. În perioada de apogeu, în jurul anului 1850, armata amazoanelor număra 6.000 de femei-soldat.
Principalele arme folosite de către amazoane erau muschetele şi macetele, la care se adăuga un brici folosit pentru decapitarea victimelor (în acea vreme, cutuma din regiune era ca războinicii să se întoarcă acasă cu capetele şi organele genitale ale adversarilor).

Deşi majoritatea amazoanelor erau chiar din Dahomey la început, cu timpul femeile capturate din regatele vecine au devenit luptătoare în această armată. Toate amazoanele dovedeau o loialitate până la moarte faţă de rege. Relatările de epocă susţin că amazoanele se vedeau ca "bărbaţi", batjocorindu-i pe adversari cu apelativul de "femei".
La o paradă regală ce a avut loc în 1850, la care au participat peste 2.000 de femei din trupele regelui, una dintre acestea ţinut un discurs ce începea cu următoarea frază: "Aşa cum fierarul ia o bară de fier şi, cu ajutorul focului, o transformă, aşa şi noi ne-am schimbat felul de a fi. Nu mai suntem femei, suntem bărbaţi".
Relatările coloniştilor europeni

Primii europeni martori la o bătălie purtată de femeile din armata statului Dahomey au fost misionarii care trăiau în Abeokuta. Acest oraş, situat astăzi în Nigeria, a fost atacat în 1851 şi 1864 de către forţele regatului Dahomey. În ciuda faptului că armata din Dahomey a pierdut ambele bătălii, din relatările lăsate în urmă de misionarii din Abeokuta reiese că femeile luptau cu semeţie şi înverşunare, fiind singurele detaşamente ale invadatorilor care au reuşit să penetreze zidurile de apărare ale oraşului.
Richard F. Burton, un explorator britanic care a vizitat regatul Dahomey în 1863, i-a dat acestuia supranumele de "Sparta neagră". Asemănările văzute de exploratorul britanic constau în subordonarea individului faţă de stat (toţi bărbaţii din Dahomey erau sclavii regelui, iar toate femeile erau nevestele sale) şi în importanţa armatei.
Cele mai detaliate relatări vin dinspre ultimii europeni care au fost martori ai luptelor armatei amazoanelor din Dahomey: cei din armata franceză.
Primele conflicte cu interesele franceze din zonă au avut loc în 1889. În acel an, forţele din Dahomey au atacat un sat aflat sub dominaţie franceză. După ce şeful de trib şi-a liniştit sătenii, arătându-le invadatorilor steagul Franţei şi spunându-le că vor fi protejaţi de tricolor, comandatul forţelor din Dahomey i-a replicat: "Îţi place acest steag? Foarte bine, îţi va fi de ajutor". Îndată, acesta i-a făcut semn uneia dintre luptătoare, iar aceasta l-a decapitat pe şeful de trib cu o singură lovitură de sabie, aducând regelui din Dahomey capul acestuia înfăşurat în tricolorul francez.
Un an mai târziu, în 1890, regele Béhanzin a declarat război trupelor franceze. Ca de obicei, amazoanele din Dahomey se găseau în primele rânduri ale armatei sale. Iniţial, trupele franceze au ezitat să tragă în femei, însă după ce soldaţii din primele rânduri au simţit pe pielea lor forţa trupelor de elită a regelui Béhanzin, francezii şi-au revizuit atitudinea.

Relatările soldaţilor francezi menţionează ferocitatea cu care femeile din Dahomey luptau împotriva unei armate mult mai bine dotate.
După ce au pierdut mai multe bătălii în faţa luptătoarelor din Dahomey, francezii au apelat la întăriri din Legiunea Străină, cavaleria senegaleză şi trupe de artilerie. În cel de-al doilea război purtat împotriva regatului Dahomey, în 1892, francezii au învins, graţie superiorităţii tehnologice (un rol cheie jucându-l mitralierele).
Un membru al Legiunii Străine afirma că femeile din Dahomey erau "războinice ce luptă cu vitejie, mereu în faţa celorlalte trupe". "Sunt extraordinar de curajoase, extrem de disciplinate şi bine antrenate pentru luptă", scria admirativ francezul.
În ciuda calităţilor de care au dat dovadă, luptătoarele din Dahomey nu au putut face faţă armelor superioare deţinute de francezi. Cea mai mare parte a amazoanelor a pierit în cele 23 de bătălii purtate cel de-al doilea război. Chiar şi aşa, femeile au fost ultimele forţe ale regatului care s-au predat.
Ba mai mult, imediat după război temutele luptătoare au continuat să ucidă soldaţi francezi printr-o metodă inedită: se infiltrau printre prostituatele populare în rândul trupelor colonizatoare, aşteptau ca ofiţerii francezi să adoarmă, ca apoi să le taie beregata cu propria lor baionetă.
În 1894, Dahomey a devenit parte a Afrique occidentale française, federaţia ce cuprindea cele 8 colonii franceze din Africa. După victorie, francezii au ales alt rege, iar acesta a desfiinţat armata amazoanelor.
Multe dintre amazoanele care au supravieţuit luptelor contra francezilor au trăit până în 1960, când Dahomey şi-a obţinut independenţa. Ultima reprezentantă a celei mai temute armate feminine din istorie a fost descoperită de un istoric beninez în 1978 în satul Kinta. Aceasta s-a stins din viaţă un an mai târziu, la vârsta de peste 100 de ani. În aceeaşi lună în care a pierit ultima amazoană, noiembrie, Dahomey avea să devină Republica Benin, nume pe care îl poartă şi astăzi această ţară africană.

Din secretele creierului uman: cele două mecanisme care ne controlează viaţa

   

Oracolul din Delfi, cel mai important templu al Greciei antice, îi întâmpina pe toţi cei ce căutau înţelepciune cu un mesaj scurt scris pe frontispiciu: „gnōthi seauton”, care se traduce prin sfatul „cunoaşte-te pe tine însuţi!”. Astăzi, la aproape 3.000 de ani după scrierea acestui mesaj, continuăm să cercetăm funcţionarea unuia dintre cele mai misterioase obiecte de studiu întâlnite: mintea umană. Datorită studiilor efectuate în ultimele decenii, ce elucidează multe dintre mecanismele cogniţiei, astăzi suntem mult mai aproape de a atinge acest obiectiv.

Cele două sisteme care ne ghidează
Psihologul Daniel Kahneman, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în cogniţie şi pionier al economiei comportamentale, a studiat timp de peste patru decenii mecanismele decizionale ale creierului uman şi a identificat numeroase erori cognitive ce ne influenţează deciziile fără să ne dăm seama. În 2002, Kahneman a fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru Economie pentru lucrările sale ce au demonstrat că omul nu este un „actor raţional”, aşa cum susţineau mulţi specialişti în economie, ci unul supus numeroaselor capcane ale intuiţiei. Nobelul decernat lui Kahneman a reprezentat o premieră, fiind pentru pentru prima dată când cel mai important premiu pentru economie a fost acordat unui specialist din alt domeniu (în acest caz, psihologia).

Kahneman susţine că gândirea umană este controlată de două sisteme: sistemul 1, pe care îl numeşte „thinking fast” (gândire rapidă) este inconştient, intuitiv şi nu necesită efort voluntar sau control, pe când sistemul 2, denumit „thinking slow” (gândire lentă) este conştient, foloseşte raţionamente deductive şi necesită mult efort.

Pentru a observa că persoana din imagine este furioasă nu este nevoie de un efort conştient, acest lucru realizându-se instant şi involuntar, într-un exemplu de gândire rapidă, tipică sistemului 1. În schimb, pentru a rezolva o problemă precum operaţiunea de înmulţire a lui 17 cu 25 este nevoie de direcţionarea conştientă a atenţiei spre un efort voluntar, fără de care răspunsul nu poate fi obţinut. Acesta din urmă este un exemplu de aplicare a celui de-al doilea sistem.
Sistemul 1 este înnăscut, o consecinţă a evoluţiei şi rezultatul adaptării la mediu de-a lungul timpului, pe când sistemul 2 este o componentă specifică omului. De altfel, ceea ce noi percepem ca specific propriei persoane este sistemul 2 - sinele conştient şi raţional, cel care gestionează credinţe, opţiuni şi decizii.
Deşi trăim cu impresia că sistemul 2 e răspunzător de majoritatea deciziilor pe care le luăm, viaţa noastră este controlată în mare parte de primul sistem. Motivul? În fiecare zi trebuie să luăm foarte multe decizii, ceea ce face imposibilă folosirea celui de-al doilea sistem pentru majoritatea. Pentru că deciziile raţionale necesită timp pentru analiză şi deducţie, eforturi ce consumă energie, cel de-al doilea sistem este folosit arareori.
De cele mai multe ori, sistemul 1 generează sugestii pentru cel de-al doilea (impresii, intuiţii, intenţii şi sentimente) pe care acesta le adoptă fără a le modifica. Sistemul 2 intervine atunci când sistemul 1 nu oferă un răspuns imediat (de exemplu, în cazul problemei 17 x 24) sau atunci când detectează că urmează să aibă loc o greşeală (ca atunci când ne abţinem să reacţionăm într-un mod nepotrivit într-o situaţie dificilă, când mecanismul de control al sistemului 2 blochează intenţia generată de sistemul 1). Sistemul 2 are, însă, limite: cercetătorii au descoperit că atunci când o persoană este ocupată cu o problemă ce necesită folosirea sistemului 2, capacitatea de autocontrol scade, fiind mai probabil ca aceasta să cedeze tentaţiilor.
Sistemul 1 prezintă însă anumite erori sistemice, erori cognitive ce duc, de multe ori, la adoptarea unor decizii eronate. În cea mai recentă carte a sa, Thinking Fast and Slow, dr. Daniel Kahneman expune câteva dintre aceste greşeli de gândire, sperând ca prin elucidarea lor să-i ajute pe ceilalţi să le identifice şi să-şi înţeleagă mai bine propriile decizii.
Pentru că sistemul 1 este activ tot timpul (spre deosebire de sistemul 2, ce necesită un efort  conştient), suntem mai predispuşi la erori cognitive. O exemplificare a autonomiei sistemului 1 o reprezintă iluzia optică Müller-Lyer, în care două linii paralele par a avea lungimi diferite. Chiar dacă măsurăm cele două linii şi ne convingem (cu ajutorul sistemului 2) că lungimea lor este aceeaşi, sistemul 1 va continua să le perceapă ca fiind inegale.

La fel ca iluziile optice, iluziile cognitive tind să fie greu de depăşit, însă primul pas spre ieşirea de sub dominaţia acestor greşeli de gândire este conştientizarea lor. Atunci când oamenii se află  într-un moment de criză, în situaţii incerte, deciziile sunt luate de sistemul 1. De aceea, este esenţial să cunoaştem slăbiciunile acestuia.
Greşelile cognitive care ne influenţează deciziile

Esenţial este să înţelegem că nu există persoane care nu să nu fie afectate de slăbiciunile sistemului 1. Acest lucru este demonstrat de un test simplu pe care Kahneman l-a aplicat de mii de ori: „O bâtă de baseball şi o minge costă împreună 1,10 dolari. Bâta costă cu un dolar mai mult decât mingea. Cât costă mingea?”. Chiar şi în cazul celor mai inteligenţi studenţi, precum cei de la Harvard şi Princeton, mai bine de jumătate au dat răspunsul evident, oferit de sistemul 1, dar totodată greşit: 10 cenţi. Răspunsul corect era, desigur, 5 cenţi.
Una dintre erorile cognitive cele mai răspândite este „the overconfidence bias” - tendinţa de a avea încredere în exces în forţele proprii. Statisticile arată că şansele ca o companie nou fondată în SUA să funcţioneze timp de 5 ani sunt de aproximativ 35%. Cu toate acestea, un sondaj efectuat printre antreprenori a arătat că aceştia tind să estimeze şansele de succes ale unei companii noi la 60%, iar şansele propriei companii la 81%.  Kahneman afirmă că optimismul este motorul capitalismului, lucru confirmat de faptul că liderii, inventatorii şi celelalte persoane ce influenţează viaţa unui număr mare de oameni tind să fie optimişti, asumându-şi riscuri convinşi fiind că vor avea succes în încercarea lor.
O altă eroare cognitivă identificată de Kahneman este „the planning fallacy” - eroarea de estimare în planificare. Psihologul a întâlnit această problemă pentru prima dată în anii 1970, când Ministerul Educaţiei din Israel i-a cerut să conceapă un manual şi o programă de studiu având ca subiect luarea deciziilor. Kahneman a format o echipă de specialişti, printre care se număra şi un expert în conceperea de programe, iar după un an de lucru le-a cerut colegilor săi să estimeze cât timp considerau că le mai era necesar. Cei mai mulţi au estimat finalizarea proiectului peste aproximativ 2 ani, cu o marjă de eroare de 6 luni. Apoi, Kahneman l-a întrebat pe expertul în programe cât durau asemenea proiecte, în medie. El a explicat că durata medie a acestora era de 7 - 10 ani, iar 40% dintre ele nu se finalizau. Deşi ştia acest lucru, chiar şi acest expert prognozase o perioadă de lucru de încă 2 ani. În cele din urmă, proiectul a fost finalizat în 8 ani, iar între timp Ministerul Educaţiei nu mai era interesat.
Un alt exemplu al erorii în planificare vine din SUA. Un sondaj efectuat în rândul proprietarilor de locuinţe a arătat că aceştia se aşteptau să cheltuiască, în medie, 18.500 de dolari pe reamenajarea bucătăriei. Costul mediu real se ridica, însă, la 39.000 de dolari. Un exemplu din Scoţia demonstrează că diferenţele pot fi chiar mai mari: în 1997, când a fost dezvăluit planul pentru o nouă clădire a Parlamentului, estimările de cost se ridicau la 40 de milioane de lire sterline. În 2004, când construcţia a fost finalizată, costul total a fost de 431 milioane de lire sterline.
O altă greşeală a gândirii este ceea ce Kahneman numeşte „the availability bias” - tendinţa de a judeca pe baza a ceea ce ne vine mai uşor în minte. Un sondaj în rândul americanilor a relevat că aceştia cred că probabilitatea unui accident fatal este de 300 de ori mai mare decât cea a decesului cauzat de diabet, deşi rata reală este de 1:4. Kahneman consideră acest lucru o dovadă a faptului că mass-media influenţează felul în care percepem riscurile, ceea ce poate avea consecinţe negative asupra vieţii noastre. Un studiu efectuat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 a arătat că mulţi americani au preferat în acel an să şofeze pe distanţe mari în loc să ia avionul. Dintre aceştia, aproximativ 1.500 au murit în accidente rutiere, subestimând riscul unei călătorii cu maşina şi supraestimându-l pe cel al unui atac terorist.
O eroare cognitivă gravă este „the anchor effect” - efectul de ancorare. Unul din exemplele care ilustrează această „scurtătură” a gândirii este un studiu efectuat pe un grup de judecători germani cu peste 15 ani de experienţă. În cadrul experimentului, acestora li s-a citit descrierea unui caz în care inculpata fusese prinsă furând într-un magazin, iar înainte de a decide pedeapsa, judecătorilor li s-a cerut să arunce cu două zaruri. Acestea fuseseră măsluite, astfel că însumau fie 3, fie 9. Apoi li s-a cerut să decidă pedeapsa corectă pentru inculpată. Deşi zarurile nu ar fi trebuit să influenţeze decizia unor specialişti cu experienţă, cercetătorii au descoperit că judecătorii ale căror zaruri însumaseră 9 au decis, în medie, o pedeapsă de 8 luni de închisoare, iar cei ale căror zaruri însumau 3 au dat, în medie, o pedeapsă de 5 luni de închisoare. Eficienţa acestei erori a dus la exploatarea sa constantă în comerţ, pentru a modela aşteptările de preţ ale cumpărătorilor. De exemplu, o companie ar putea oferi 3 variante ale aceluiaşi serviciu, astfel încât cea mai ieftină variantă să pară mai atrăgătoare în comparaţie cu variantele mai costisitoare decât dacă ar fi singura propusă. Din acelaşi motiv, în cadrul licitaţiilor se stabileşte de obicei un preţ de pornire.

Un alt aspect important al sistemului 1 este faptul că, atunci când este confruntat cu o întrebare dificilă, el tinde să ofere răspunsul la o altă întrebare, mai simplă, fără ca noi să ne dăm seama. Profesorul Kahneman oferă ca exemplu un studiu efectuat pe un grup de studenţi germani. O parte dintre aceştia au primit următoarele două întrebări: „Cât de fericit eşti?” şi „Câte întâlniri romantice ai avut luna trecută?”. Ceilalţi au primit întrebările în ordine inversă. Dacă în primul caz nu exista nicio corelaţie între răspunsuri, în cel de-al doilea caz se putea observa o corelaţie între numărul de întâlniri şi nivelul fericirii indicat de studenţi. Profesorul Kahneman explică: „Pentru a răspunde corect la întrebarea «Cât de fericit eşti?», e nevoie să ne gândim mai mult. Studenţii care fuseseră întrebaţi mai întâi despre întâlnirile romantice nu au mai simţit nevoia să se gândească, pentru că au substituit răspunsul la această întrebare cu răspunsul la o alta - «cât de fericit sunt în viaţa mea sentimentală?». Studenţii sunt conştienţi că viaţa lor sentimentală nu este singurul aspect important pentru ei, dar sistemul 1 le-a oferit un răspuns facil, iar ei l-au folosit”.
În ceea ce priveşte fericirea, explică dr. Kahneman, amintirile joacă un rol important. Oamenii nu au un singur sine, ci două: sinele experimental (the experiencing self) şi sinele memoriei (the remembering self).
Majoritatea oamenilor sunt ghidaţi de cel de-al doilea. Pentru a exemplifica, dr. Kahneman pune o întrebare cititorilor: aţi fi dispuşi să plătiţi pentru o vacanţă grozavă, dar la finalul căreia ar trebui să beţi o poţiune care ar şterge orice amintire a călătoriei şi aţi rămâne totodată fără fotografii şi înregistrări video? Probabil că nu.
Pentru a ilustra diferenţa dintre amintiri şi experienţe, Kahneman relatează dialogul pe care l-a purtat cu un membru al publicului după o prelegere. Interlocutorul a povestit despre momentul în care asculta captivat o simfonie excepţională, la finalul căreia s-a auzit un zgomot infernal, din cauză că discul era zgâriat. „Finalul mi-a stricat audiţia”, a afirmat acesta. Kahneman i-a explicat că, de fapt, experienţa nu a fost distrusă, căci el se bucurase de muzică timp de 20 de minute. Fusese afectată, într-adevăr, amintirea despre această experienţă.
Confuzia celor două aspecte reprezintă o eroare cognitivă ce poate avea consecinţe neplăcute. Acest lucru a fost demonstrat într-un experiment în care voluntarii au fost supuşi la 2 experienţe dureroase. Rugaţi apoi să aleagă una dintre acestea pentru a fi repetată, aceştia au ales-o pe cea mai dureroasă dintre ele, per total, care durase mai mult dar se încheiase cu o durere mai puţin intensă, deoarece aceasta lăsase în urmă o amintire mai bună. „Sinele experimental tinde să nu aibă o voce suficient de puternică atunci când ne planificăm activităţile. Atunci când oamenii iau decizii nu se întreabă «ce voi simţi şi pentru cât timp?» şi tind să neglijeze trăirea în favoarea amintirii cu care vor rămâne”, afirmă Kahneman. „Din trecut învăţăm, de obicei, să maximizăm calitatea viitoarelor amintiri, nu calitatea viitoarelor experienţe. Numesc asta «tirania sinelui memoriei»”, scrie Kahneman.
Cum putem evita greşelile în gândire?
Doar dacă ne înţelegem punctele slabe vom fi mai pregătiţi să identificăm greşelile de gândire, chiar dacă nu vom le vom putea evita întotdeauna. „Pentru a contracara erorile sistemului 1 există, în principiu, o soluţie simplă: recunoaşterea semnelor ce sugerează că ne găsim într-o situaţie delicată, încetinirea procesului de decizie şi apelul la sistemul 2”, sugerează psihologul. „Nu putem face asta tot timpul, dar atunci când este vorba de o decizie importantă, trebuie să reflectăm şi să ne întrebăm dacă nu cumva cădem într-o capcană a gândirii”, adaugă Kahneman.
Un alt lucru pe care trebuie să-l luăm în seamă este faptul că folosirea sistemului 2 implică un consum de resurse, iar în absenţa acestora sistemul 1 preia controlul. Un exemplu este oferit de un studiu efectuat în Israel asupra unui grup de 8 judecători ce au rolul de a decide eliberarea condiţionată a persoanelor condamnate. Decizia predominantă este respingerea solicitărilor de eliberare condiţionată, doar 35% dintre acestea fiind aprobate. Cercetătorii au descoperit că deciziile favorabile condamnaţilor sunt adoptate în mare parte imediat după pauza de masă a judecătorilor, rata aprobărilor scăzând apoi treptat, până la un nivel minim înregistrat chiar înainte de următoarea pauză de masă. Concluzia cercetătorilor a fost că judecătorii obosiţi şi înfometaţi tind să aleagă decizia cea mai comună, ce nu implică folosirea sistemului 2: respingerea cererii de eliberare condiţionată.
Chiar dacă ştim care sunt greşelile de gândire, nu suntem feriţi de ele. „Gândirea mea este predispusă la a comite aceste greşeli la fel ca înainte să le studiez”, a explicat Daniel Kahneman. Ce putem face, în acest caz? Sfatul lui Kahneman este să folosim în vocabularul curent expresiile ce descriu aceste greşeli, iar apoi să apelăm la prieteni. Pentru că oamenilor le e mai uşor să recunoască greşelile altora decât pe cele proprii, discuţiile cu apropiaţii, folosind un vocabular ce cuprinde indicii ale greşelilor cognitive, ne vor ajuta să le evităm. „Scopul cărţii mele este acela de a ridica nivelul conversaţiei curente, de a face oamenii să gândească mai complex atunci când judecă deciziile altor persoane. Dacă am avea o societate în care oamenii folosesc un limbaj mai bogat atunci când discută despre aceste lucruri, cred că ea ar avea un efect indirect asupra deciziilor noastre, pentru că ţinem seama mereu de opiniile altora despre noi”, concluzionează Kahneman.

Americanii au forat 800 de metri sub gheaţa Antarcticii. Proiectul ar putea dezvălui noi indicii despre viaţa extraterestră

  

O tentativă americană de a săpa până la Lacul Whillans, îngropat la aproape 1 kilometru sub gheaţa antarctică, a fost încununată de succes. Cercetătorii au anunţat pe site-ul proiectului că senzorii amplasaţi pe sistemul de foraj au înregistrat o schimbare a nivelului presiunii, ceea ce sugerează că lacul a fost atins.

Oamenii de ştiinţă au trimis o cameră video pentru a verifica reuşita. Cercetătorii doresc să exploreze lacul cu ajutorul unui submersibil controlat de la distanţă şi să obţină mostre cu sedimentele aflate la fundul lacului. Experţii caută semne ale vieţii microbiene, care ar putea oferi indicii referitoare la formele de viaţă de pe alte corpuri din sistemul solar, şi indicii referitoare la condiţiile din trecut.
Proiectul Whillans este unul din cele trei proiecte ce au ca obiectiv studierea lacurilor îngropate din Antarctica. În decembrie, o echipă britanică a abandonat eforturile de a ajunge în lacul Ellsworth după ce au întâmpinat probleme tehnice. În schimb, cercetătorii ruşi au reuşit să colecteze mostre de apă din lacul Vostok, dar nu au anunţat vreo descoperire până acum.

Lacul Whillans se găseşte în vestul Antarcticii, pe ţărmul sud-estic al Mării Ross. Deşi poartă numele de „lac”, este mai degrabă un sistem dens de fluxuri de apă ce formează o deltă care se întinde pe 60 de kilometri pătraţi. Lacul este superficial, măsurând doar câţiva metri în adâncime.
Echipa Wissard (Whillans Ice Stream Subglacial Access Research Drilling) a folosit un sistem de foraj cu apă fierbinte pentru a topi o gaură cu diametrul de 30 de centimetri prin gheaţa ce acoperea lacul Whillans.
Acum, cercetătorii intenţionează să coboare în apa lacului diferite instrumente şi senzori pentru a studia proprietăţile lacului şi mediul acestuia. Mostrele colectate vor fi analizate în laboratoarele temporare instalate la faţa locului, urmând să fie ulterior trimise către universităţile partenere pentru analize suplimentare.
Cercetătorii au anunţat pe site-ul oficial al proiectului că măsurătorile au arătat că grosimea gheţii aflate deasupra lacului este de 801 metri, ceea ce confirmă datele obţinute cu ajutorul aparatelor de imagistică seismică.
Oamenii de ştiinţă au identificat până acum peste 300 de lacuri îngropate sub Continentul Alb. Acestea rămân sub formă lichidă ca rezultat al presiunii şi a căldurii geotermale, făcând parte dintr-o reţea hidrologică vastă şi dinamică ce se găseşte sub stratul de gheaţă.
Câteva dintre aceste lacuri sunt conectate, făcând schimb de apă. Altele, însă, sunt complet izolate, ceea ce face ca apa lor să fie neschimbată de mii de ani. Din acest motiv, cercetătorii suspectează că în acestea s-ar putea găsi microorganisme neştiute ştiinţei.
Zona Whillans nu se găseşte la o adâncime la fel de mare ca Vostok (4 km) sau Ellsworth (3 km), iar apa sa se schimbă des ca rezultat al pârâielor aflate sub gheaţă.
Măsurătorile efectuate din satelit sugerează că lacul se umple şi se goleşte des. Acest lucru a fost confirmat prin măsurătorile efectuate asupra gheţii de la suprafaţă, care se ridică în urma creşterii volumului de apă şi care ulterior scade pe măsură ce apa călătoreşte în alte locaţii.
Oamenii de ştiinţă doresc să studieze sistemele hidrologice subglaciale din Antarctica, deoarece acestea influenţează mişcările stratului de gheaţă de la suprafaţă (spre exemplu, gheaţa de deasupra lacului Whillans se deplasează aproximativ 300 de metri în fiecare an). Pentru a modela stabilitatea pe termen lung a stratului de gheaţă în contextul încălzirii globale este necesară o mai bună înţelegere a sistemelor hidrologice.
De asemenea, o mai bună înţelegere a mediilor de sub gheaţa Antarcticii ar putea oferi indicii preţioase despre posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe câteva corpuri cereşti din Sistemul Solar. Europa, un satelit al lui Jupiter, şi Enceladus, ce orbitează planeta Saturn, prezintă volume mari de apă lichidă sub crusta îngheţată de la suprafaţă
Astrobiologii consideră că aceşti sateliţi ar putea găzdui forme de viaţă extraterestre, sub forma unor microorganisme.
Dr. David Pearce, membru al echipei de cercetători britanici ce încearcă să ajungă la lacul Ellsworth, afirmă că reuşita americanilor este „captivantă”. „Mereu am considerat că aceste proiecte sunt complementare”, a explicat cercetătorul britanic.
„Proiectul Ellsworth este amplasat în munţii Trans-Antarctici, în cel mai înalt punct. Vostok este în regiunea platoului din centrul zonei Antarcticii de Est, iar proiectul Whillans este amplasat spre coastă, în regiunea de deltă. Aceste trei proiecte au potenţialul de a ne face să înţelegem mult mai bine fenomenele ce au loc sub gheaţă”, a adăugat Pearce.
„Rămâne de văzut ce au găsit la Whillans, dar nu m-ar surprinde să aflu că au descoperit organisme marine sau dovezi ale acestora”, a concluzionat omul de ştiinţă.

De unde vin banii la Craiova? Premierul va face lobby la Bruxelles pentru ca în Bănie să se construiască un complex sportiv

De unde vin banii la Craiova? Premierul va face lobby la Bruxelles pentru ca în Bănie să se construiască un complex sportiv

• 
• 

Pozele precedente Pozele urmatoare

Marcel Popescu şi Aurel Ţicleanu au început deja să caute jucători pentru noua echipă a Craiovei
Proiectul unei noi echipe în Craiova prinde tot mai mult contur. După solicitarea Primăriei de a obţine fonduri europene pentru construirea unui nou stadion în Craiova, Ministerul Tineretului şi Sportului vrea să completeze proiectul prin dezvoltarea unui întreg complex sportiv în zona noii arene. Acest complex ar urma să conţină şi un stadion de atletism şi o sală de gimnastică. Secretarul de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, Carmen Tocală (foto mic), a avut ieri o întrevedere cu primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi a venit cu propunerea de construcţie a acestui complex sportiv, la care edilul din Bănie a aderat. "Am observat că doamna primar este focusată pe sport, aşa cum este întregul oraş. Ne dorim ca aici, în Craiova, să avem nu numai un stadion nou, ci un un întreg complex sportiv, care să conţină inclusiv o sală de gimnastică. Domnul premier Victor Ponta şi-a manifestat dorinţa de a demara şi de a susţine acest proiect la Craiova, fiindcă noul guvern vrea să acorde un loc de cinste sportului, aşa cum merită", a declarat Tocală.
"Stadionul va fi de senzaţie, unic în România"
Primarul Lia Olguţa Vasilescu s-a arătat ieri încântată de sprijinul Guvernului şi a subliniat faptul că vrea ca stadionul să fie inaugurat până la încheierea mandatului său în Craiova. "CNI va efectua studiul de fezabilitate pentru noua arenă, care va dura 40 de zile, iar până la sfârşitul anului sperăm să obţinem fondurile europene pentru întreg complexul sportiv, pe care îl vreau finalizat până la încheierea mandatului meu de primar. Stadionul nu va avea pistă şi suntem în discuţii pentru a vedea dacă va fi acoperit integral sau nu, fiindcă sunt costuri enorme. Eu aşa mi-aş dori să fie acoperit, am văzut proiectul, este unul de senzaţie, nu cred că mai există aşa ceva în România. Costurile se ridică la minim 40 de milioane de euro doar pentru stadion", a declarat primarul Craiovei.
"Deja căutăm fotbalişti!"
Invitat ieri la un post de radio, Marcel Popescu a anunţat că se ocupă deja, împreună cu Aurel Ţicleanu, de alcătuirea unei baze de date pentru a găsi 25-30 de fotbalişti pentru noua formaţie Universitatea Craiova. "Nu va fi uşor să găsim jucători buni. E mai greu să abordăm fotbaliştii în luna mai. În februarie, de exemplu, încă putem să alegem", a spus Marcel Popescu.
"Cîrţu e măcelar-şef!"
Pe de altă parte, întrebat pe cine vede antrenor principal la Univeristatea dintre fostele glorii din Bănie, Adrian Mititelu crede că doar Balaci sau Ţicleanu pot ocupa această funcţie. "Dintre fostele glorii doar Balaci sau Ţicleanu pot antrena Craiova. Cîrţu? Cine e Cîrţu ca antrenor? El e măcelar şef. N-a făcut niciodată diferenţa între mine şi club. El şi Cămătaru n-au ce căuta la Craiova", a declarat Mititelu la un post de radio.
Victor Ponta şi-a manifestat dorinţa de a demara şi de a susţine acest proiect la Craiova
Carmen Tocală, secretar de stat în MTS

Proiectul este unul de senzaţie, nu cred că mai există aşa ceva în România. Costurile se ridică la minim 40 de milioane de euro doar pentru stadion
Olguţa Vasilescu, primar Craiova

Cine e Cîrţu ca antrenor? El e măcelar şef. N-a făcut niciodată diferenţa între mine şi club
Adrian Mititelu, patron Craiova
Eu mi-am făcut treaba în trei mandate la Craiova. Aştept să văd ce vor face Olguţa şi Mititelu
Sorin Cîrţu

Top articole prosport.ro

Atenţie la METODA ACCIDENTUL, ultima modă printre hoţi: ”Mămica, ajută-mă să nu intru la puşcărie!” Cine sunt românii vizaţi. EXCLUSIV

Hoţii care preferă să lucreze cu telefonul şi cu vorba bună au găsit o nouă metodă de făcut bani: o înşelăciune care îi face pe părinţii îngrijoraţi să scoată instantaneu banii din conturi pentru a-şi ajuta copiii aflaţi în necaz. Familii păcălite sau care să spună "NU" în ultima clipă s-au găsit şi în Bucureşti, dar şi în Suceava, Bacău, Galaţi, Brăila, Prahova, Braşov sau Constanţa. Popular, e numită metoda "Accidentul". Doi tineri au povestit pentru gândul prin ce au trecut familiile lor, care au fost la un pas să piardă sume mari de bani.

Luni, poliţiştii din Bacău au prins o întreagă reţea care se ocupa cu această înşelăciune şi care era coordonată de doi deţinuţi, chiar din închisoare, prin telefon. Poliţiştii anchetează acum 20 de persoane care ar face parte din această reţea de hoţi care a păcălit mai multe familii din judeţul Bacău. Suma pe care aceştia reuşeau să o scoată de la o singură familie păcălită varia între 2.000 şi 5.000 de euro.
Păcăleala este simplă şi nu necesită o documentare prea riguroasă din partea hoţilor. Sunt vizaţi părinţii mai în vârstă, cu copii plecaţi în străinătate sau care nu mai locuiesc cu ei şi se face de regulă prin telefonul fix.
O persoană telefonează părinţilor şi susţine că este avocatul fiului familiei respective. Uneori, pentru credibilitate, o altă persoană se dă drept fiul, care vorbeşte plângând sau neclar, apoi îl pasează la telefon pe avocat. În mod bizar, în cazurile de până acum nu au fost folosite drept momeală pentru părinţi şi fiicele.
Scenariul: fiul a fost implicat într-un accident rutier grav şi trebuie să plătească bani victimei, pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal şi de pedeapsa cu închisoarea. Povestea poate varia, după cum a povestit una dintre victime pentru gândul: fiul a fost implicat într-o bătaie şi a rănit grav pe cineva, iar banii trebuie daţi cu acelaşi scop, avocatului care a dat telefonul.
"Mămica, ajută-mă să nu intru la puşcărie"
Bucureşti, 16 ianuarie 2013. Mama lui Andrei L. răspunde la telefonul fix. "Mămica, ajută-mă să nu intru la puşcărie", se aude o voce gâtuită, nu prea clară. "Andrei, tu eşti?", întreabă mama, deja cuprinsă de panică. "Eu sunt, m-am accidentat, am un bandaj la gât şi nu pot să vorbesc prea clar. Ţi-l dau pe avocatul meu", spune hoţul, care tocmai a aflat şi numele fiului, livrat chiar de mama îngrijorată.
"I-a spus că e nevoie de 15.000 de lei, pe care să îi trimită prin Moneygram sau prin Western Union. Tipul i-a spus maică-mii că am făcut accident cu maşina şi că să nu mă sune pe telefonul mobil, că am intrat în sala de operaţie şi nu mai am telefon. Eu accidentasem o fată şi mă înţelesesem cu ea să-i dau bani, ca să nu am dosar penal, pentru că ea era pe trecerea de pietoni. I-a dat maică-mii şi un nume de fată - Alina Stanciu din Giurgiu. Apoi a pus-o pe maică-mea să-i dea numărul ei de telefon mobil, că o sună el din nou", a povestit pentru gândul Andrei L.
Mai departe, în timp ce mama disperată şi fratele lui Andrei plecaseră deja spre bancă, pentru a transfera cei 15.000 de lei către hoţi, falsul avocat a sunat din nou şi a pus-o pe femeie să ţină permanent telefonul mobil deschis, cât e la bancă, ca să nu piardă legătura şi să o ajute cu detalii despre cum să trimită banii.
"A fost la un pas. Norocul a fost că maică-mea se cunoaşte cu şefa băncii respective. Când a auzit că îşi retrage aproape toate economiile, şefa a întrebat-o pe maică-mea ce face cu banii. Atunci, la telefon, hoţul i-a zis să nu mai spună şi la alţii ce face cu banii. Norocul a fost că şefa băncii s-a prins, pentru că mai auzise cazuri. Şi l-a tras pe frate-meu deoparte şi i-a spus să verifice, să mă sune pe mine. S-a oprit totul în ultima clipă", îşi aminteşte Andrei.
"Accidentul", varianta americană: "Încerc să îl scot pe cauţiune"
O altă variantă folosită de hoţi este inspirată din filmele americane, unde funcţionează sistemul cauţiunii pentru a scăpa de arest, şi implică bătaie, nu accident de maşină.
Părinţii lui Andrei P. au fost sunaţi pe telefonul fix în Vatra Dornei, acolo unde locuiesc.
"Bună ziua, sunt avocatul cutare şi vă sun din Bucureşti. Când a fost ultima oară când aţi vorbit sau v-aţi văzut cu băiatul dumneavoastră? S-a întâmplat ceva foarte grav despre care trebuie să vă informez", îşi aminteşte Andrei P. ce i-a povestit mama sa că a auzit la telefon.
"Maică-mii i se taie genunchii. Gândeşte accident, maşină, dramă. Omul îşi ia un ton empatic şi încearcă s-o liniştească, după care se apucă să-i explice situaţia. Săracul de mine a ajuns în arest, la procuratură, în urma unei altercaţii. Mama cere detalii. Îi povesteşte domnul avocat că, într-un bar, doi tipi au vărsat cafeaua pe mine intenţionat, la care eu, mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, am luat o scrumieră şi l-am plesnit în cap pe unul dintre ei. Care stă să moară la Floreasca", povesteşte Andrei P. scenariul aplicat la Vatra Dornei.
"Riscă ani grei de puşcărie, doamnă. Tot ce pot face eu, ca avocat din oficiu, este să încerc să îl scot pe cauţiune. Trebuie să-mi trimiteţi urgent nişte bani", i-a spus hoţul mamei lui Andrei. Presiunea era mare: "Doamnă, dacă nu-i primesc în jumătate de oră, vă daţi seama că stă de sărbători în puşcărie?".
Mama lui Andrei P. a avut însă prezenţa de spirit să îl roage pe avocat să o sune din nou în 10 minute, timp în care şi-a sunat fiul, despre care a aflat că e teafăr şi nevătămat, la Bucureşti.
Toţi şoferii trebuie să ştie ASTA: DETALIUL la care se uită POLIŢIŞTII când te trag pe dreapta
Nu mai puteţi conduce aceste vehicule dacă nu aveţi permis
Hoţia ca trend: "Şi merge asta? Hai că încerc şi eu. Pe piaţă e loc"
Până acum, la nivel naţional, Poliţia Română are în lucru aproximativ 20-25 de dosare penale care vizează reţele de hoţi care folosesc metoda "Accidentul".
"Dacă la început a mers în Bucureşti, acum au început să se retragă în restul ţării, în judeţe precum Braşov, Brăila, Constanţa, Galaţi sau Prahova. În Bucureşti, lumea e mai instruită, mai abilă", a explicat pentru gândul comisarul-şef Dan Mihail Păiş, de la Direcţia de Investigare a Fraudelor.
Poliţia Română susţine că metoda "Accidentul" nu este un fenomen la nivel naţional, însă începând cu luna octombrie 2012 au apărut tot mai multe cazuri.
"Hoţii acţionează pe baza unor informaţii minime, date despre telefon, dacă persoanele respective au copii plecaţi din ţară sau care nu stau în casă cu ei. Sunt vizate persoanele mai în vârstă, care au totuşi o brumă de bani. Hoţii se dau avocaţi şi cer ca banii să fie transferaţi de obicei prin Western Union", a mai explicat comisarul-şef Păiş, pentru gândul.
Metoda în sine nu este nouă, s-a schimbat doar scenariul şi modul de operare. "Dacă părinţii sunt bătrâni, iar copiii sunt plecaţi din ţară, ei se dau direct fiul şi cer bani în cont: uite sunt în SUA şi am avut accident şi nu mai am bani. Înainte se făcea cu aur sau valută false. Mergeau prin diverse localităţi şi spuneau, uite, am rămas în drum şi nu am lei la mine, tot ce am este valuta asta sau aurul ăsta. Era un metal galben, fals", povesteşte comisarul Păiş cum te păcălesc hoţii.
Metoda "Accidentul" s-a răspândit în ultima vreme la fel ca şi celelalte moduri de operare care vin şi trec precum moda, printre hoţi. "Tu ce faci? Uite, asta. Şi merge? Hai că încerc şi eu! Aşa sunt hoţii între ei. Pe piaţă e loc", spune Dan Mihail Păiş.
Metoda "Accidentul" se încadrează la infracţiunea de înşelăciune şi poate fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Cazuri recente în Prahova, Braşov sau Suceava
Săptămâna trecută, un hoţ care folosea metoda "Accidentul" în judeţul Prahova a fost prins de poliţişti în flagrant, pentru că un părinte care fusese sunat să-şi ajute copilul a avut prezenţa de spirit să spună că se întâlneşte direct cu hoţul la bancă, să-i dea banii, dar a alertat şi poliţia. Hoţul a fost luat ca din oală.
La Braşov, în ianuarie, o bătrână de 71 de ani a fost înşelată cu aproape 2.000 de euro, de către un necunoscut care a sunat-o şi i-a spus că fiul ei este la spital în stare gravă şi are nevoie urgentă de bani pentru a scăpa de dosar penal, în urma unui presupus accident rutier. Hoţii i-au cerut femeii 2.500 de euro, însă ea a reuşit să strângă cu greu aproape 2.000 de euro, împrumutându-se de la o prietenă. Pentru credibilitate, hoţii l-au imitat chiar pe fiu, care i-a spus plângând mamei, la telefon, să facă rost rapid de bani.
Poliţiştii au reuşit să anuleze în ultimul moment tranzacţia bancară, după ce nora femeii a aflat povestea şi a sunat la Poliţie.
Tot în ianuarie, în judeţul Suceava, două persoane au fost înşelate prin această metodă.
O femeie a trimis 3.000 de euro în mai multe conturi, indicate la telefon de un presupus avocat.
O persoană a sunat-o pe femeie pe telefonul fix, discutând, în primă fază, cu fata acesteia de 12 ani, apoi cu mai mulţi membri ai familiei, cărora le-a spus că este fiul lor şi le-a spus că a avut un accident rutier şi este internat în spital, cu gâtul în ghips. De asemenea, persoana respectivă le-a spus că ar fi accidentat o femeie, apoi l-a dat la telefon pe avocatul său, care i-a convins pe membrii familiei respective că trebuie să trimită 3.000 de euro pentru ca rudele femeii accidentate să nu depună plângere la Poliţie. Femeia a încercat să îşi sune fiul pe telefonul mobil, dar acesta nu i-a răspuns, astfel că a trimis până la urmă banii hoţilor.
Tot în judeţul Suceava, lângă Fălticeni, un bătrân de 72 de ani a plătit 15.000 de lei pentru a-şi scăpa fiul de dosar penal. Omul a fost sunat pe telefonul fix de o persoană care i-a spus că este fiul său, că a provocat un accident de circulaţie şi se află internat în spital şi că nu poate să discute prea mult din cauză că are leziuni, lăsându-l în continuare să discute cu avocatul său. Acesta i-a precizat bărbatului că, pentru a se înţelege cu victima accidentului produs de fiu, o femeie care are fracturate picioarele şi este în stare critică, este nevoie de 15.000 de lei. Bătrânul a trimis banii în două tranşe, fără să încerce să ia legătura cu fiul său.
Sfaturi de la Poliţie pentru a evita "plasa"
Primul sfat al poliţiştilor pentru a evita o astfel de înşelăciune este să verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a avut un accident, dându-i un telefon. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici Parchetul, nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi sunaţi pentru confirmare acolo.
Poliţia mai îndeamnă ca, în cazul în care sunteţi sunaţi de astfel de persoane şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, să solicitaţi o întâlnire directă pentru a le da banii şi să sunaţi în acelaşi timp la 112, cerând ajutorul Poliţiei.
Pentru a împiedica "documentarea" hoţilor despre familia dumneavoastră, Poliţia recomandă să fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător: "Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrieteneasca cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini. Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu şi vă creează convingerea că au calitatea invocată. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini".
De asemenea, Poliţia recomandă ignorarea mesajelor în care vi se spune că aţi fost desemnat câştigător, la concursuri la care nu aţi participat. Poliţia mai recomandă să nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi. Este de evitat şi trimiterea de copii după buletin sau cărţi de credit prin email sau fax.