Cea mai mare linie feroviară de mare viteză din lume, cu o lungime de
2.298 kilometri, a fost testată în weekend în China, iar prima călătorie
cu pasageri ar trebui să aibă loc în următoarele două zile, potrivit
agenţiei Xinhua.
Trenurile de mare viteză vor lega Beijingul de oraşul Guangzhou, situat
în sudul Chinei, cu o viteză medie de 300 kilometri pe oră, potrivit
Xinhua, informează Bloomberg.
Durata călătoriei va fi de trei ori mai scurtă, de la 24 de ore la 8 ore, informeaza mediafax.
China accelerează din nou investiţiile în sectorul feroviar după
implementarea unei serii de măsuri suplimentare de siguranţă în urma
accidentului din iulie 2011 din Wenzhou, când două trenuri de mare
viteză s-au ciocnit pe un viaduct, provocând moartea a 40 de persoane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu