vineri, 28 decembrie 2012

PENSIILE SPECIALE pentru militari nu vor reduce gaura din buget! MOTIVUL este simplu

Executivul vrea să instituie pensiile ocupaţionale pentru diverse categorii profesionale. Experienţa arată însă că tot mai puţini angajaţi îşi păstrează aceeaşi profesie de-a lungul vieţii.
Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a declarat recent că are o propunere de legiferare a pensiilor ocupaţionale. „Orice categorie dintr-un anumit grup profesional care e destul de mare să formeze un sistem va putea să îşi facă pensii ocupaţionale. Este necesară o perioadă minimă de contribuţii, fixată prin lege”, a declarat Mariana Câmpeanu.
Ministrul Muncii a mai spus că agricultorii ar urma să contribuie la sistemul de pensii sezoniere, în funcţie de când câştigă bani din munca lor, urmând ca suma să fie dublată de stat. Adică la 10 lei cotizaţie, statul ar urma să pună alţi 10.
Un astfel de sistem nu este însă de natură să reducă deficitul la sistemul public de pensii care s-a ridicat pe primele 10 luni ale acestui an la 11 miliarde de lei.
Cu atât mai mult cu cât în noiembrie angajatorii viraseră contribuţiile la pensii pentru doar 62,72% din participanţi, respectiv 3,5 milioane de persoane din totalul de 5,7 milioane de contributori.
Ce probleme se ridică
Înfiinţarea acestui tip de pensii ocupaţionale ridică mai multe probleme: “Cine contribuie cu bani? Se intenţionează înfiinţarea de noi firme care să gestioneze banii dintr-o anumită branşă? Firma va lucra numai pentru o categorie profesională? Dacă da, înseamnă că-i legi pe oameni de gard, în timp ce firma, adică administratorul fondului de pensii nu va avea concurenţă va putea impune cotizanţilor creşteri de comisioane sau de contribuţii. Depide cum este gândit sistemul”, a spus Mihail Şeitan, fost ministru al Muncii.
O altă problemă care trebuie luată în calcul este aceea că nu mai suntem într-o ţară în care te naşti într-o profesie şi mori tot acolo: „Un militar sau un poliţist poate avea un contract pe durată determinată şi atunci?”, a mai spus Şeitan.
În 2011, un alt proiect a fost elaborat de Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private (CSSPP). Mircea Oancea, fostul preşedinte al CSSPP, a explicat că în respectivul proiect era vorba despre pensii facultative şi nu obligatorii: „Acestea presupun o înţelegere între patronate şi sindicate pentru oferirea unei contribuţii suplimentare pentru pensiile viitoare.
Poate fi vorba de pensii ocupaţionale pentru o întreprindere, pentru o ramură a economiei, pentru o profesie sau pentru o grupare de asociaţii de profesii liberale. Patronatele şi sindicatele negociază direct cu administratorul nivelul contribuţiei, stagiul de cotizare, perioada de plată a pensiei precum şi comisionul achitat administratorului”.
Potrivit lui Oancea, Guvernul ar fi preluat proiectul promovat anul trecut. În februarie, acest proiect a fost publicat pe site-ul ministerului şi pus în dezbatere publică, dar ulterior a fost abandonat.
Ministrul Muncii nu a putut fi contactat pentru a da lămuriri.
Cum este în alte ţări europene
Printre ţările cu sisteme de pensii ocupaţionale dezvoltate se numără Olanda, Anglia şi Belgia. În Belgia, pe lângă pilonul de bază al pensiei, la care contribuie toţi angajaţii, există un al doilea pilon, pensia ocupaţională, la nivelul întreprinderii sau a ramurii.
„Costurile mari de administrare, dar şi faptul că în ultimele decenii tot mai puţini angajaţi păstrează aceeaşi profesie de-a lungul vieţii, a determinat patronatele şi sindicatele să vrea să treacă la un sistem de administrare individual.
Un astfel de sistem sunt pensiile facultative unde fiecare angajat decide ce procent va vira în fondul de pensii şi ce administrator alege pentru pensia facultativă”, a afirmat Oancea. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu