luni, 31 decembrie 2012

Guvernul a dat cu o mână, iar acum taie cu amândouă

Preţul revenirii salariilor bugetarilor la nivelul din 2010 şi al creşterii cu 4% a pensiilor este o listă lungă de tăieri de cheltuieli din alte părţi ale bugetului
Aşa cum era de aşteptat, după ce au trecut alegerile din 9 decembrie au dispărut subit şi planurile grandioase puse la cale de guvernanţi pentru România.
Soluţia Guvernului la lipsa acută de bani e una ingenioasă: aplică măririle de pensii şi salarii la care s-a angajat, dar pentru asta ia bani din alte zone ale bugetului.
Nici nu a venit anul nou şi deja se conturează mai multe zone în care se vor face reduceri de cheltuieli.
SPORURI. Premierul Victor Ponta a declarat de curând că are în vedere reducerea sporurilor din companiile de stat, în aşa fel încât între veniturile cele mai mici şi cele mai mari diferenţa să fie redusă de la 1 la 10 până la 1 la 3 sau 1 la 4.
INVESTIŢII. După ce a mai tăiat şi în 2012 sumele alocate de la buget pentru investiţii Guvernul ar putea reduce cu încă 1,2 miliarde de lei aceste sume, potrivit unei note a Ministerului de Finanţe, transmisă Executivului.
TICHETE DE MASĂ. Deşi a criticat măsura de a nu mai acorda tichete de masă şi de vacanţă bugetarilor, atunci când a fost introdusă de Guvernul Boc, Victor Ponta va merge pe aceeaşi linie, extinzând şi în 2013 această măsură. Situaţia este similară şi în cazul celui de-al treisprezecelea salariu, care nu va fi plătit nici în 2013.
CONCEDIERI. Miniştrii „au mână liberă să facă restructurări”, potrivit premierului. Asta va însemna, aproape sigur, tăieri de posturi în sistem. Mai mult decât atât, angajările vor fi sistate, cu excepţia spitalelor, a dat asigurări Victor Ponta. Din nou, o măsură promovată de Emil Boc, combătută iniţial de USL dar preluată acum pentru 2013.
AJUTOARE SOCIALE. La acest capitol au fost luate deja două măsuri concrete. Una, nu se vor mai acorda ajutoarele sociale promise pentru angajaţii Oltchim atunci când combinatul fusese închis.
A doua, revoluţionarii care au obţinut certificate după anul 2000 nu vor mai primi niciun ban de la buget. O lovitură neaşteptată pentru unii dintre cei mai hotărâţi susţinători de până acum ai USL.
ALTE CHELTUIELI. Cele mai mari tăieri din noul proiect de buget apar totuşi într- o porţiune a bugetului mai puţin băgată în seamă, cea a cheltuielilor aferente programelor cu finanţare rambursabilă.
Cea mai mare parte a acestora sunt în domeniul transporturilor, iar diminuarea cu 1,9 miliarde de lei a sumelor alocate pentru 2013 va avea ca efect încetinirea ritmului de modernizare a infrastructurii de transport.
Alături de ele urmează să mai scadă şi cheltuielile cu subvenţiile, cu 400 de milioane de lei, şi cele cu bunuri şi servicii, cu 700 de milioane.
Măsurile de relaxare se amână
În afară de tăierile propriu-zise de cheltuieli, anul 2013 va veni şi cu amânarea celor mai multe dintre proiectele pe care USL le-a promovat în campania electorală. Astfel, scăderea cu 5% a contribuţiei la asigurările sociale (CAS) va trebui să mai aştepte, la fel cum se va întâmpla şi cu revenirea TVA la 19%. Nici TVA redusă la 9% pentru agricultori nu va fi pusă în practică din 2013.
De asemenea, majorarea salariului minim pe economie până la 1.200 de lei la finalul mandatului, în 2016, va trebui să fie făcută în mai puţini paşi, acum nefiind bani. În fine, impozitul redus la 8% şi 12% pentru salariile mici a rămas la rândul său în aer, deşi a fost o temă preferată de campanie a USL..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu